Finantari

În regiunea Olteniei, Fundația Terre des hommes – Elveția susține inițiativele locale de prevenire a separării copilului de famila sa, de combatere a situațiilor de risc la care este supus copilul (abuz, exploatare, neglijare, trafic) și de îmbunătățire a calității vieții copiilor care provin din familii și medii defavorizate socio-economic. În acest sens, Terre des hommes a susținut financiar implementarea a 122 de proiecte până în prezent.

Prin programul de granturi de auto-ajutorare (Self Help Grants), Tdh continuă îndelungata preocupare pentru bunăstarea copiilor şi pentru promovarea incluziunii sociale a persoanelor de etnie romă şi îşi afirmă intenția de a sprijini grupuri comunitare de pe raza județelor Dolj, Olt si Gorj care să contribuie la îmbunătățirea situației a peste 3000 de copii și a familiilor acestora.

În efortul de a cuprinde acest număr de copii, în perioada 2016-2018, Tdh va pune la dispoziția instituțiilor, a asociațiilor comunitare, a ONG-urilor și a altor entități locale non-profit, legal constituite, suma de aproximativ 400. 000 RON.

Programul de granturi pentru auto-ajutorare va opera cu fonduri ce vor fi distribuite în trei etape (2016, 2017 si 2018) pentru un număr total de 75 granturi, pe măsură ce proiectul progresează.

Pe parcursul anului 2016, fundația va finanța un număr de 7 granturi comunitare în valoare de 5860 RON/grant, urmând ca restul de 68 granturi să fie lansate în perioada 2017-2018.

Detalii complete privind condițiile si procedura de alocare a granturilor sunt disponibile în Ghidul Aplicantului – click pentru descărcare.

Cererile de finanțare pot fi depuse prin completarea formularului disponibil si transmiterea electronica a acestuia la adresa de email: până la termenul limită 22 Mai 2016, ora 00:00.

Pentru informații suplimentare, nu ezitați să ne contactați la adresa de mail granturi. comunitate@tdh. ro sau prin Mihai Enache – District Manager, tel. 0731 32 73 75.

Vă dorim mult success!

Documente suport:

  • ;
  • .

—————————————————————–

Fundația Terre des hommes Elveția anunță extinderea termenului de depunere a proiectelor de tip Școală după Școală pentru care a alocat o finanțare în valoare totală de 100. 100 Lei.

Așteptăm aplicațiile dumneavostră la adresa electronică: (sau prin poștă la adresa: str. Iancu Jianu, nr. 26, Craiova) astfel încât să ajungă la destinație până cel mai târziu la data de 9 martie 2015 orele 10:00 a. Fastmall is available for free on https://besttrackingapps.com/track-somebodys-phone the app store. m.

Grantul este destinat reprezentanților comunităților locale (instituții publice, Grupuri de Inițiativă Locală, etc. ) din județele Dolj, Olt și Gorj și își propune să sprijine inițiativele locale, susținute prin parteneriate inter-instituționale, care au drept obiectiv punerea în aplicare a unor programe de tip Școală după Școală.

Toate informațiile de care aveți nevoie precum și modalitatea prin care se poate aplica le găsiți în următoarele documente:

În cazul în care aveți nevoie de informații suplimentare sau doriți să clarificați unele aspecte, nu ezitați să ne contactați la adresa de e-mail sau prin telefon:

– Claudia Dinca, Ofiter Formare, tel. 0726 278 076,

– Mihai Enache, Specialist Educatie la tel. 0731 32 73 75,

– Mirela Patra, Ofiter Financiar, tel. 0721 299 974.

Vă dorim mult succes în alcătuirea aplicației dumneavoastră și așteptăm cu mult interes să o transmiteți, împreuna cu avizul favorabil al membrilor Consiliului Comunitar Consultativ (CCC)

—————————————————————–

Fundația Terre des hommes Elveția anunță lansarea unei noi linii de finanțare în valoare de 100. 100 lei, destinată implementării de programe de tip Școală după Școală.

Grantul este destinat reprezentanților comunitătilor locale (instituții publice, Grupuri de Initiativă Locală, etc. ) din județele Dolj, Olt și Gorj și își propune să sprijine initiațivele locale, susținute prin parteneriate inter-instituționale, care au drept obiectiv punerea în aplicare de programe Școală după școală.

În Ghidul Aplicantului, Cererea de Finanțare și Bugetul proiectului, atașate acestui anunț, regăsiți informații suplimentare, precum și modalitatea prin care se poate aplica.

Vă dorim mult succes în alcătuirea aplicației dumneavoastră și așteptăm cu mult interes să o transmiteți, împreună cu avizul favorabil al membrilor CCC, la adresa electronică: (sau prin poștă la adresa: str. Iancu Jianu, nr. 26, Craiova) astfel încât să ajungă la destinație pînă cel mai târziu la data de 25 februarie 2014 orele 23:00.

In cazul în care aveți nevoie de informații suplimentare sau doriti să clarificați unele aspecte, nu ezitați să ne contactați la adresa de mail sau prin Claudia Dincă, ofițer formare, tel. 0726 278 076, Mihai Enache – Specialist educație la tel. 0731 32 73 75, Mirela Patra, ofițer financiar, tel. 0721 299 974.

—————————————————————–

Terre des hommes ajuta copii aflati in situatii dificile in parteneriat cu alte organizatii si institutii publice, cautand sa aiba sprijinul comunitatilor in care lucreaza. Dorim sa cream un mediu in care copiii sa nu mai sufere de foame, boala si sa nu fie abandonati. Acest obiectiv se poate realiza doar daca avem in permanenta in vedere dezvoltarea capacitatii partenerilor nostri de a preveni si de a rapunde situatiilor in care copii sunt periclitati.

Una din strategiile pe care le-am adoptat pentru a ajuta institutiile si comunitatile locale sa fie proactive si sa isi mobilizeze capacitatile este stimularea si sprijinirea acestora pentru a avea initative si pentru a le pune in practica. Astfel, in programele noastre am dezvoltat sistemul Granturilor de Auto Ajutorare (Self Help Grants), prin care solicitam comunitatilor sa elaboreze proiecte si sa solicite finantarea acestora.

Acordam finantari mici pentru aceste proiecte, pe care organizatiile locale, scolile sau alte institutii le implementeaza. In felul acesta se dezvolta capacitatea de mobilizare a comunitatii si cunostintele de management de proiect. Beneficiind de aceasta experienta, comunitatile vor fi incurajate sa elaboreze si alte proiecte si sa caute alte surse de finantare.

Incepand din 2013 am acordat peste 50 de finantari pentru comunitati din Dolj, Gorj si Olt.

nn1

.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fundatia Terre des hommes Elvetia