2 ani de intervenție împotriva abandonului în 5 județe 

Cum scădem importanța norocului și creștem șansele la educație pentru cât mai mulți copii 

 

BUCUREȘTI, 29 Decembrie 2023.  

Echipa formată din specialiștii Fundației Terre des hommes și 48 de cadre didactice trage concluziile unui proiect de doi ani în care au transformat educația din 5 județe, așa încât aceasta să devină mai echitabilă și de calitate. De asemenea, ei au facilitat tranziția de la ciclul primar la gimnazial și de la cel gimnazial la liceal pentru 673 de copii în situație de risc. 

Proiectul inedit, denumit „NOROC in Educație” - Inițiativa NOrvegiano - ROmână pentru Calitate în Educație”, a intervenit pe mai multe niveluri, astfel încât toți actorii procesului de educație să aibă un rol: 

La nivel psihologic /de pregătire 

  • cadrele didactice și mediatorii școlari din 22 de școli au urmat un program de formare, prin care aceștia au învățat mai multe despre incluziune socială, copii cu cerințe educaționale speciale, scriere de proiecte, mișcare și joc în educație ; 

  • peste 400 de părinți au fost implicați în ateliere în care au aflat cum își pot sprijini mai bine copiii,   

  • 36 de tineri mentori (studenți) au acționat ca repere aspiraționale și i-au încurajat pe tineri să aibă încredere în forțele proprii în cadrul activităților de tip școală-după-școală. 

 

La nivel material: 

  • oferirea de dotări pentru școli (videoproiectoare, laptop-uri, table smart, kituri educaționale) sau pentru copii direct(echipamente sportive, materiale didactice, rucsaci, rechizite) 

  • organizarea unei tabere în care 60 de copii au aflat că învățarea poate fi plină de aventură și distracție în mjlocul naturii 

  • oferirea a 16.028.076 mese calde copiilor din program  

 

Astfel, dincolo de sprijinul material, am introdus în ecuație formări pentru profesori și părinți, dar și activități creative pentru toți cei implicați. Prin metodele creative, am dezvoltat abilitățile de auto-cunoaștere si de cunoaștere reciprocă, precum și aptitudini de cooperare, de exprimare a emoțiilor individuale sau de grup; am dezvoltat gândirea creativă și imaginația; iar orele au devenit pur și simplu mai distractive, ceea ce i-a motivat pe copii.  

Prin atelierele parentale, ne-am dorit să creăm o relație între școală și părinți, acolo unde nu exista, sau să o îmbunătățim. Astfel comunitatea a devenit mai implicată și a înțeles importanța susținerii - au fost chiar afișate mesaje de la părinți în școli și s-a observat că acestea au avut efect încurajator. 

 

Ce au observat profesorii: 

  • "Unii copii abia vorbeau și acum par a fi alți copii. Sunt mai sociabili, vorbesc mai mult, sunt mai fericiți." 

  • "Era un băiețel care era marginalizat pentru că avea semne pe față în urma unui accident. Ca urmare a implicării în activități am văzut copii care vorbeau frumos cu el. Obișnuia să îi spună mamei sale că nu vrea să meargă la școală. Acum, ea observase că nu mai spunea asta niciodată." 

 

În total, 673 de elevi în risc de abandon școlar și cu cerințe educaționale speciale au fost sprijiniți și vor avea mai multe șanse la un viitor autentic, demn. Aici un video prin care chiar cei implicați vorbesc despre activitățile cele mai importante https://www.youtube.com/watch?v=EF1QKW5r6R4 

 

*** 

Proiectul „NOROC in Educație” - Inițiativa NOrvegiano - ROmână pentru Calitate în Educație”, beneficiază de un grant în valoare de 998.000 € oferit de Norvegia prin Granturile Norvegiene in cadrul Programului Dezvoltare locală. Obiectivul proiectului este de a îmbunătăți calitatea serviciilor educaționale, cu predilecție în mediul rural din 5 județe din România. 

Material realizat cu sprijinul financiar al Granturilor Norvegiene 2014 – 2021. 

Conținutul acestui material nu reflectă opinia oficială a Operatorului de Program, a Punctului Național de Contact sau a Oficiului Mecanismului Financiar. Informațiile și opiniile exprimate reprezintă responsabilitatea exclusivă a autorului/autorilor; pentru mai multe informații accesati www.eeagrants.org 

Lucrăm impreuna pentru o Europă verde, competitivă și incluzivă.  

www.eeagrants.org 

www.eeagrants.ro 

www.frds.ro