Despre noi

child
Terre des hommes România

Fundația Terre des hommes este activă în România încă din 1992, pentru a contribui la îmbunătățirea sistemului de protecție a copilului și la reforma asistenței sociale. De asemenea, facilităm participarea copiilor la dezvoltarea propriei comunități. 

Terre des hommes Romania este o delegație a Terre des hommes (Tdh), cea mai importantă organizație elvețiană din domeniul protecției copilului, înfiinţată în 1960.

În fiecare an, mii de copii și părinți sunt beneficiari ai proiectelor implementate de către Terre des hommes România.

15.324
totalul beneficiarilor (adulti și copii) în România în 2023
12.000
beneficiari ai programului de sprijin pentru refugiați (Ucraina)
30
de publicații digitale utile (rapoarte, ghiduri) au fost publicate de noi în 2023
Priorități

În România, Fundația Terre des hommes activează în două domenii prioritare (programe):

  • Sprijinirea copiilor afectați de migrație. Migrația afectează viața copiilor în diferite moduri: de la părinți care pleacă, la copii care migrează singuri sau cu familia. În acest domeniu, principalele noastre priorități sunt de a preveni migrația nesigură a copiilor și tinerilor și de a ne asigura că acei copii deja afectați de migrație au acces la drepturile lor fundamentale.

  • Contactul minorilor cu justiția. Fundația Terre des hommes crede într-un sistem de justiție eficient, în care tinerii nu sunt privați de libertate. Astfel, dezvoltăm metodologii specifice pentru profesioniștii care lucrează cu copiii aflați în conflict cu legea și practici prietenoase pentru copii, cu accent asupra echilibrului mental și rezilienței.

În același timp, contribuim la întărirea sistemului de protecție. Mobilizăm comunitățile pentru a preveni situațiile riscante și lucrăm cu asistenții sociali, profesorii și alți profesioniști din domeniu pentru a proteja copiii. Ne dorim să creștem reziliența copiilor și tinerilor, îi ajutăm să participe la luarea de decizii care îi privesc. Investim în educație, sănătate, servicii sociale și infrastructură pentru a îmbunătăți viața copiilor dezavantajați din România.

Misiune

Terre des hommes este o organizație elvețiană independentă, neutră și imparțială, decisă să aducă schimbări semnificative și durabile în viața copiilor și a tinerilor, în special a celor mai expuși riscurilor. Scopul nostru este binele lor și aplicarea eficientă a drepturilor lor, așa cum sunt definite de „Convenția privind drepturile copilului” și de alte instrumente relevante pentru drepturile omului. Ne concentrăm asupra domeniilor precum migrația copiilor și tinerilor și accesul la justiție. Ne propunem să oferim copiilor și tinerilor mai multă putere, prin participare activă. Pledăm pentru respectarea drepturilor copiilor, sprijinindu-i în exprimarea nevoilor și intereselor lor. Lucrăm în medii vulnerabile și afectate de conflict, precum și în medii stabile.

 

Valori
Curaj

Facem tot posibilul să luăm cele mai bune decizii și să acționăm cu determinare și convingere.

Ambiție

Ne dorim să aducem schimbări pozitive, semnificative și de durată în viața copiilor și în comunitățile în care trăiesc.

Respect

Încurajăm o abordare onestă, responsabilă și deschisă bazată pe cooperare și acceptare a diversității.

Dedicare

Acționăm cu bunăvoință și profesionalism cu și în preajma copiilor, și promovăm dreptatea și egalitatea.

Repere Terre des hommes în România
1992

Terre des hommes și-a început activitatea în România prin stabilirea unor parteneriate cu organizații locale. Primul nostru proiect s-a adresat mamelor aflate în dificultate și își propunea să prevină abandonul copiilor.

1997

Am lansat în România un program de protejare și reintegrare a copiilor în conflict cu legea prin furnizarea de ajutor legal și social și prin organizarea de cursuri de formare pentru specialiștii din domeniul protecției copilului.

2000

Am încheiat în România parteneriate pentru promovarea respectării drepturilor copiilor cu HIV.

2005

În România s-au adoptat schimbări legislative care au permis Terre des hommes să ofere cursuri de formare în protecția copilului pentru actori cheie reprezentanți ai instituțiilor naționale.

În același an, Terre des hommes s-a alăturat demersurilor altor organizații în lupta pentru combaterea traficului de copii din Europa de Est.

2006

Reprezentanța fundației Terre des hommes în România a fost înregistrată în Registrul Asociațiilor și Fundațiilor. A fost deschis un birou la Craiova, pe lângă cel existent la București.

2013

A început în România un proiect amplu pentru incluziunea persoanelor de etnie rromă prin care s-a îmbunătățit accesul al educație, sănătate și condiții decente de locuire.

2016

Terre des hommes România a ajutat direct 9883 de persoane dintre care 3000 de copii au participat la activități educaționale de prevenire a discriminării și 2000 de copii au beneficiat de servicii medicale de bază.

2017

A fost deschis un birou la Bacău și a demarat implementarea proiectului SHINE (Sprijin pentru infrastructura socială, de sănătate și educație) în comunitățile din zonă.

2018

Au fost derulate 11 proiecte  care urmăresc susținerea comunităților rurale din județele Dolj, Gorj, Olt, Bacău; participarea activă a tinerilor, promovarea metodelor alternative la detenție juvenilă și promovarea metodei MGS - Mișcare, Joc și Sport pentru incluziunea social a copiilor și a tinerilor vulnerabili.

2019

A fost lansat un proiect major pentru protecția drepturilor copilului: Mediu Sigur pentru Copii în Sport. În paralel au fost derulate alte 12 proiecte, aflate în diferite stadii, în diferite zone ale țării.

Roman Bürki, Ambasadorul Terre des hommes, a vizitat două comunități din Romania și a promovat sportul în rândul copiilor.

2020

Au fost lansate două proiecte în domeniul justiției juvenile (Precision și Focus), iar în cadrul SHINE s-a publicat în premieră națională un ghid de construire a grupurilor sanitare pentru școlile din mediul rural. De asemenea, am lansat la Tg.Ocna un FabLab educațional pentru tinerii din liceu și pentru cei din Centrul Educativ.

2021

La invitația Tdh, două mari federații sportive și 20 de cluburi au semnat un document complex de safeguarding (protecţia copilului în sport). În plus, am desfășurat o amplă campanie de conștientizare pe această temă.

Pe lângă proiectele existente, am demarat șapte noi proiecte din cele trei arii de intervenție :Protecția Copilului : ACTIV -ACTionează Împotriva Violenței, JOBOTECA, NOROC, SAFE SPORTS ALLIES; Justitie Juvenilă: CLEAR RIGHTS, SOLIDARITY FABLAB TARGU OCNA, Migrație: CASTLE

2022

Am asistat peste 11.000 de refugiați ucraineni (copii și familiile acestora) aflați în România. Celelalte 10-15 proiecte pe termen lung au reușit, de asemenea, să sprijine tinerii și copiii din România în diferite moduri: prin prevenirea violenței în școli, pregătirea acestora pentru un viitor mai bun sau prevenirea abandonului școlar.

2023

În 2023, am deschis Centrele de Reziliență și Inovație (RIF) la București și Brașov, unde copiii și tinerii ucraineni au învățat ce înseamnă tehnologia 3D, au urmat ateliere de imprimare tridimensională, explorând propriile talente și abilități și „jucându-se” creativ. Alte cinci proiecte au demarat anul acesta, atât în programul Migrație, cât și în cel de Justiție.

 

tdh
girls school
Terre des hommes în lume

Fundația Terre des hommes, cu sediul în Lausanne (Elveția) este în prezent cea mai mare organizație elvețiană de protecție a drepturilor copilului, acționează mereu în interesul acestora și organizează campanii de informare în acest sens. Prin programele Tdh care vizează sănătatea, protecția și intervențiile de urgență oferim asistență pentru peste 3 milioane de copii și familiile lor din peste 45 de țări în fiecare an (inclusiv România).

Terre des hommes (Tdh) a fost înființată în 1960 de către farmacistul franco-elvețian Edmond Kaiser, care a fost impresionat de situația copiilor afectați de războiul din Algeria și a vrut să îi ajute. Numele fundației este inspirat dintr-o lucrare din 1939 a lui Antoine de Saint- Exupéry, „Terre des hommes”, tradusă în limba română ca „Pământ al oamenilor”. Aceasta este cartea de eseuri în care scriitorul vorbea despre: potențialul fiecărui copil de a dezvolta un talent, dacă este protejat și iubit, responsabilitatea noastră a tuturor de a crea o lume mai bună și nevoia de cooperare.

Începând cu anul 1966 au fost create, după modelul din Lausanne, alte entități Terre des hommes în Elveția, Franța, Belgia, Germania, Luxembourg și Olanda, printre altele. Toate se reunesc pentru a forma Federația Internațională Terre des Hommes / Terre des Hommes International Federation (TDHIF). Federația face așa încât vocile organizațiilor membre să fie auzite la nivel internațional și european, și le reprezintă în fața Națiunilor Unite.

Viziune

Aspirăm la o lume în care drepturile copiilor, așa cum sunt definite în „Convenția privind drepturile copilului”, sunt întotdeauna respectate. O lume în care copiii pot prospera în medii sigure și pot deveni agenți ai schimbărilor pe care și le doresc în viața lor.

Misiune

Terre des hommes este o organizație elvețiană independentă, neutră și imparțială, decisă să aducă schimbări semnificative și durabile în viața copiilor și a tinerilor, în special a celor mai expuși riscurilor. Ne străduim să le îmbunătățim bunăstarea și să asigurăm aplicarea eficientă a drepturilor lor, așa cum sunt definite de „Convenția privind drepturile copilului” și de alte instrumente relevante pentru drepturile omului. Pentru a avea rezultate, ne concentrăm pe domeniile sănătății materne și a copiilor, migrația copiilor și tinerilor și accesul la justiție. Ne propunem să împuternicim copiii și tinerii prin participare activă. Pledăm pentru respectarea drepturilor copiilor, sprijinindu-i în exprimarea nevoilor și intereselor lor. Lucrăm în medii vulnerabile și afectate de conflict, precum și în medii stabile.

 

 

 

Obiective

În prezent, la nivel mondial, organizația are cinci obiective de bază:

  • să îmbunătățească sănătatea copiilor sub 5 ani și a copiilor care au nevoie de îngrijire medicală specializată;
  • să protejeze copiii migranți;
  • să prevină exploatarea copiilor;
  • să promoveze justița restaurativă în cazul copiilor aflați în conflict cu legea;
  • să ofere ajutor umanitar copiilor și familiilor aflate în situații de criză.
Principii

Programele și proiectele noastre au la bază următoarele principii:

  • drepturile copiilor și cel mai bun interes al lor;
  • a crea o prezență puternică locală, în apropierea copiilor și familiilor din comunități vulnerabile;
  • a încuraja cooperarea strânsă cu entități locale, bazându-se pe respect;
  • inovație și perfecționare continuă;
  • perfecționarea sistemelor de sănătate și protecție pe termen lung;
  • a obține /menține  recunoaștere la nivel mondial ca organizație de încredere.

Citiți mai multe despre activitatea Tdh în alte țări din Europa și din lume.  

 

 

Noutăți

La finele lui noiembrie, am organizat evenimentul nostru anual, Ziua Ștafetei, prin care copii și adolescenți preiau pentru câteva ore o profesie pe care și-o doresc. În noiembrie, aproximativ 30 de copii români și ucraineni din București, Sibiu și Constanța au participat la întâlniri de mentorat...
Astăzi, 20 noiembrie, De Ziua Internațională a Drepturilor Copilului, alături de alte 28 de ONG-uri din Europa, am analizat prevederile Pactului Uniunii Europene privind migrația și azilul în raport cu dovezile practice, din teren, rezultate din experiența noastră în sprijinirea copiilor neînsoțiți...
Pe 30 octombrie, în București, am organizat conferința Protecția drepturilor copiilor refugiați și imigranți din România - provocări și soluții. Evenimentul a reunit instituții responsabile și experți în domeniul protecției și promovării drepturilor minorilor refugiați și imigranți din România,...
Invităm 20 de manageri și lideri din organizațiile neguvernamentale la Atelierul de Leadership pentru Întărirea Practicilor de Safeguarding, pe care-l organizăm pe 12 decembrie, la Brașov. Când vorbim despre safeguarding în ONG-uri, ne referim la luarea tuturor măsurilor necesare de către o...
Se poate spune că violența în rîndul minorilor reprezintă o problemă serioasă în România? Ce se face și mai ales ce ar trebui să se facă în școli pentru a se preveni acest fenomen? Cît de eficient funcționează sistemul de prevenire, educare și detenție a minorilor? La aceste întrebări oferă cîteva...
În 2023, Terre des Hommes România, cu sprijinul UNHCR România, a deschis la București un centru comunitar pentru copiii ucraineni, un loc în care să-și facă prieteni, să învețe abilități digitale și să se joace. Un loc în care copiii migranți să prindă putere pentru a se adapta noii lor țări în...