Raportul realizat în cadrul proiectului ENSURE analizează adaptările procedurale destinate copiilor victime sau în conflict cu legea care au dizabilități, în contextul sistemului de justiție din România. Scopul cercetării este de a oferi o imagine de ansamblu asupra cadrului legal, practicilor instituționale și experiențelor directe ale copiilor și profesioniștilor implicați, formulând recomandări pentru îmbunătățirea accesului la justiție.
Analiza cadrului normativ evidențiază existența unor prevederi legale relevante care garantează dreptul copilului de a fi ascultat, accesul la asistență juridică, interpretare și sprijin psihosocial, precum și posibilitatea utilizării unor măsuri procedurale adaptate. De asemenea, legislația privind probațiunea și protecția victimelor creează premise pentru intervenții orientate spre reabilitare și sprijin individualizat.
Cu toate acestea, raportul identifică lacune semnificative de implementare: lipsa unui sistem coerent de depistare timpurie a dizabilității, absența unor reguli clare privind adaptarea comunicării, disponibilitatea limitată a specialiștilor instruiți, bariere fizice în spațiile judiciare și o coordonare interinstituțională insuficientă.
Cercetarea calitativă bazată pe interviuri cu profesioniști din justiție, protecția copilului, sănătate mintală, interpretare, precum și cu tineri cu dizabilități care au avut contact cu sistemul penal, confirmă aceste dificultăți la nivel practic. Informațiile despre drepturi sunt adesea transmise într-un limbaj tehnic și inaccesibil, fără verificarea reală a înțelegerii, iar implicarea persoanelor de sprijin este uneori formală. Copiii relatează sentimente de confuzie, invizibilitate și lipsă de control asupra procedurilor.
Accesibilitatea materialelor adaptate rămâne limitată, iar evaluările nevoilor copiilor nu sunt realizate uniform sau utilizate consecvent în deciziile judiciare. Deși există adaptări procedurale – precum audierea în camere specializate, utilizarea interpreților sau consilierea psihologică – aplicarea lor este inegală, fiind afectată de resurse insuficiente și lipsa unor mecanisme de monitorizare.
Disponibilitatea redusă a intermediarilor și interpreților, în special pentru copiii surzi, poate compromite participarea efectivă la proceduri și chiar exercitarea drepturilor legale.
Raportul evidențiază și variații în modul în care sunt respectate voința și preferințele copiilor, precum și în tratamentul lor ca titulari de drepturi. Deși există exemple de practici sensibile la nevoile copilului, persistă situații de discriminare, participare limitată și medii procedurale intimidante. Formarea profesioniștilor este disponibilă, dar neuniformă și adesea opțională, iar colaborarea interdisciplinară rămâne inconsistentă.
În concluzie, România dispune de un cadru legal care permite adaptări procedurale pentru copiii cu dizabilități, însă implementarea este fragmentară și dependentă de resurse locale și inițiative individuale. Raportul subliniază necesitatea unor mecanisme standardizate de evaluare și monitorizare, formare profesională obligatorie, creșterea disponibilității intermediarilor și interpreților, precum și consolidarea cooperării interinstituționale pentru a asigura un acces real și echitabil la justiție pentru toți copiii cu dizabilități.
Raportul integral îl găsiți mai jos.
