RIF4UA: Povestea lui Vadim

vadimMă numesc Vadim. Sunt din Ucraina și trăiesc în România de un an și jumătate. 

Când a început războiul, mi-am trimis soția și fiul în Anglia. Ei locuiesc acolo acum. Eu nu am avut posibilitatea să plec din Ucraina. În cei doi ani în care încercam să obțin posibilitatea oficială de a ieși din țară, eu și soția mea am divorțat. 

Locuiam în Cernăuți, aproape de granița cu România. Iar când am reușit să plec, prima țară în care am ajuns a fost România. 

La început nu plănuiam să rămân. Am călătorit prin țară, iar când am ajuns în Brașov, mi-a plăcut foarte mult aici. Am găsit un loc de muncă și am decis să mă stabilesc. 

Auzisem de multe ori de Terre des Hommes, pentru că este o organizație care îi ajută mult pe ucraineni. Am auzit despre ea de la foarte mulți oameni. Într-o zi, am văzut pe unul dintre grupurile ucrainene un anunț despre un curs. M-am înscris. După aceea, relația mea cu echipa Terre des Hommes a devenit foarte apropiată. 

Cursurile au avut două părți. Prima a fost practică: am învățat să lucrăm cu imprimante 3D, cu aparate care decupează modele din lemn, am făcut printuri pe tricouri și căni. Această zonă este interesantă și poate, pe viitor, își va arăta utilitatea. Orice tip de cunoaștere este important și valoros, și nimic nu se întâmplă întâmplător în viață. 

A doua parte a fost cea în care am primit ajutor pentru a înțelege planificarea și educația financiară. Aceasta a fost foarte importantă pentru mine. Am hobby-uri – mă ocup de astrologie – iar aceste cunoștințe mi-au oferit posibilitatea să văd altfel lucrurile pe care încercam să le dezvolt în aceste domenii. Am înțeles de ce, în trecut, unele lucruri nu îmi reușeau. 

Acum încep treptat să aplic aceste lucruri în viața mea și sper că mă vor ajuta. 

Astăzi lucrez la o școală ucraineană din Brașov. Organizez activități pentru copii și mă ocup de administrarea rețelelor sociale. Cunoștințele dobândite în cadrul cursului mă ajută să comunic cu copiii într-un mod diferit. Înțeleg mai bine structura și felul în care pot comunica prin intermediul unei structuri clare. 

Iar acest lucru a făcut posibil ca elevii din școala noastră să organizeze, la rândul lor, activități ale Terre des Hommes în școala noastră. 

Pentru mine, acest curs nu a însemnat doar informație. A însemnat claritate. Și un nou mod de a construi, pas cu pas, ceea ce urmează. 

Povestea lui Vadim este despre curaj, adaptare și despre cum sprijinul potrivit poate deschide noi drumuri chiar și după cele mai dificile experiențe.  

Vadim a fost participant în proiectul nostru, RIF4UA - Scaling-up Integrated Services within Resilience and Innovation Facilities for Ukrainian Refugees Inclusion,  finanțat prin Social Innovation+ Initiative.  Partenerii noștri sunt Terre des hommes - Hungary și Agenția de Dezvoltare Durabilă a Județului Brașov. 

Când primim cu deschidere pe cei care fug de război, nu oferim doar ajutor — construim împreună o comunitate mai unită și mai incluzivă. 

Cofinanțat de Uniunea Europeană. Opiniile și punctele de vedere exprimate aparțin exclusiv autorului/autorilor și nu reflectă în mod necesar poziția Uniunii Europene sau a Agenției Fondului Social European. Nici Uniunea Europeană, nici autoritatea finanțatoare nu pot fi considerate responsabile pentru acestea. 

ue

 

esf